Camera Deputaților a adoptat „Lega fugarilor”. Ce riscă cei care se sustrag de la executarea pedepselor cu închisoarea

Camera Deputaților a adoptat „Lega fugarilor”. Ce riscă cei care se sustrag de la executarea pedepselor cu închisoarea
Sursa foto: Camera Deputaților - caracter ilustrativ
Publicat: 29/11/2023, 13:48

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care se înăspresc pedepsele pentru persoanele condamnate la închisoare și care reușesc să se sustragă de la executarea lor. Votul dat pentru adoptarea modificării Codului Fiscal, cu majoritate covârșitoare, a fost dat la o zi după ce un alt „mare fugar”, Cătălin Cherecheș, a fost arestat în Germania, după ce a reușit să treacă granița în urma pronunțării unei condamnări definitive.

Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal a fost votat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, cu 230 de voturi pentru, 3 împotrivă (din partea unor deputați neafiliați), o abținere și un „nu am votat”, după ce primit raport favorabil în comisia de specialitate, respectiv Comisia juridică, de disciplină și imunități, cu unanimitate

Proiectul de lege, aprobat inițiat de Guvern, la propunerea Ministerului Justiției, trecuse de votut Senatului în ședința din 23 octombrie.

„Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înăsprirea pedepselor pentru sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, sustragerea de la executarea unei astfel de pedepse este asimilată evadării dacă persoana condamnată la o astfel de pedeapsă nu se prezintă la organul de poliție în termen de șapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei. O altă modificare se referă la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare, care se va adăuga la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării”, se arată în raportul comisiei, adoptat în 21 noiembrie, cu amendamente.

Față de textul votat în camera superioară a Parlamententului, deputații din comisia juridică au eliminat un aliniat introdus anterior, respectiv: În situația prevăzută la alin.(3¹), pedeapsa pentru infracțiunea de evadare se aplică o singură dată, indiferent de numărul de zile cu care s-a depășit termenul de prezentare la organul de poliție.” „Se consideră evadare și fapta persoanei condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”, arată alin.(3¹).

Traseul legii

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Ciolacu, la propunerea Ministerului Justiției. Printre argumentele autorilor, acest fenomen de sustragere de la executarea pedepsei aduce grave prejudicii și eficienței actului de justiție, afectează funcția de exemplaritate a pedepsei și scade încrederea populației în actul de justiție și respectul față de lege.

„Sperăm ca prin acest proiect să descurajăm fugarii și ajung la raportul pe care l-am prezentat azi premierului și colegilor din Guvern, un raport considerat important pe o temă considerată prioritară pentru Guvern și pentru Ministerul Justiției. Este vorba de tematica fugarilor. Înțelegem prin fugari persoane condamnate în România care încearcă să se folosească de alte jurisdicții străine și de legislația altor state pentru a nu executa pedeapsa în România”, spunea Alina Gorghiu, în briefingul de presă de la finalul ședinței de Guvern de la acea dată.

Potrivit Alinei Gorghiu, din anul 2020 până la momentul aprobării în Executiv, au fost aduse în România 2.607 persoane față de care a fost dispusă urmărirea internațională, dintre care 2.547 au fost aduse în baza mandatelor europene de arestare, iar restul, prin procedura extrădării.

În 2023, de la 1 ianuarie până pe 10 octombrie, au fost aduse în țară 621 de persoane dintre care 17 în baza extrădării și 604 în baza mandatelor europene de arestare.

La acea dată, 1.845 de persoane extrădate sau predate execută pedepse privative de libertate în penitenciarele din România.

În sistemul penitenciar erau, miercuri, 23.666 persoane private de libertate.

O mare parte din cele 1.845 de persoane au fost aduse în țară în baza garanțiilor responsabililor români provind condițiile de detenție.

„În 2020, ANP a luat extinderea spațiului minim garantat de 3 metri pătrați la toate regimurile de executare – deschis, închis, maximă siguranță – pentru toate persoanele care urmează să fie predate în România în procesul de cooperare judiciară internațională”, a spus Alina Gorghiu.

Cum se schimbă legea

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aflat pe ordinea de zi de joi a ședinței de Guvern, propune completarea art. 285 cu un alineat nou prin care este asimilată evadării și fapta persoanei condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de șapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.

„Așa cum știți, săptămâna trecută am cerut o situație a celor care au primit condamnări definitive și se sustrag de la executarea pedepsei, plecând din țară înaintea verdictului. Sunt prea multe asemenea cazuri, peste 100 și este nevoie de măsuri ferme! Astfel, Ministerul Justiției vine cu o propunere de modificare a Codului Penal care să descurajeze asemenea cazuri scandaloase. Concret, cei care nu se prezintă la închisoare în 7 zile după condamnarea definitivă vor avea o pedeapsă suplimentară de până la 3 ani. Diferența între momentul evadării și arestarea efectivă se adaugă la pedeapsă! Cred că este o soluție absolut necesară! Să vedem dacă le mai dă mâna acum condamnaților fugari să fugă din țară, fiindcă cel puțin își vor dubla pedepsele!”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la debutul ședinței de Guvern din 12 octombrie.

Conform ministrului Justiției, la nivelul lunii septembrie, 110 persoane din România au fost date în urmărire internaţională.

Argumentele inițiatorilor

În prezent, legiuitorul a optat să incrimineze numai anumite comportamente în legătură cu executarea unor măsuri preventive privative de libertate sau, după caz, a unor pedepse privative de libertate, respectiv:

  • evadarea din starea legală de reținere sau de deținere;
  • neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
  • părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere.

În plus, recent, prin Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, sfera de aplicare a infracțiunii de evadare a fost extinsă, fiind asimilată evadării și „încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.”

Și după această completare a textului art. 285 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal nu orice faptă de sustragere de la executarea unor pedepse privative de libertate intră în sfera de protecție a dreptului penal. În aceste condiții s-a constatat existența unui număr semnificativ de cazuri în care persoane față de care s-a dispus o pedeapsă definitivă privativă de libertate, persistă în atitudinea de sfidare a legii, sustrăgându-se executării pedepsei. Conform expunerii de motive.

Inițiatorii proiectului de lege atrag atenția că păstrarea acestei conduite în afara ilicitului penal ar avea importante consecințe nefaste:

  • sustragerea unor persoane de la executarea unor pedepse privative de libertate și declanșarea procedurii de dare în urmărire a acesteia determină aglomerarea activității organelor de aplicare a legii, mobilizând importante resurse umane, logistice și financiare;
  • acest fenomen aduce grave prejudicii și eficienței actului de justiție. Astfel, aplicarea unor pedepse definitive privative de libertate care, în unele cazuri, ajung să fie strict formale, întrucât nu sunt executate, afectează funcția de exemplaritate a pedepsei și scade încrederea populației în actul de justiție și respectul față de lege, toate acestea ducând în cele din urmă la amplificarea fenomenului infracțional.

„Statul român nu poate rămâne pasiv în urma apariției acestui fenomen criminologic, care în ultima perioadă a cunoscut o amplificare rapidă, cu atât mai mult cu cât lipsa unei intervenții legislative în materie penală ar putea fi interpretată în mod eronat drept o legitimare a sustragerii de la executarea pedepselor definitive privative de libertate. În aceste condiții se constată necesitatea unei intervenții legislative prin care, în vederea descurajării sustragerii de la executarea unei pedepse definitive privative de libertate, acest comportament, socialmente periculos, să fie incriminat”, se arată în expunerea de motive.

După adoptarea proiectului de lege de către Camera Deputaților, acesta așteaptă exercitarea dreptului de control constituțional și intră în vigoare, după de este promulgat de șeful statului, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, dacă nu este menționat alt termen.

CITIȚI ȘI:

Proiect de lege „anti-fugari” pe agenda Guvernului. Marcel Ciolacu: „Să vedem dacă le mai dă mâna acum condamnaților fugari să fugă din țară!”

EXCLUSIV | Care sunt scenariile referitoare la extrădarea lui Cătălin CHERECHEȘ. Ce spune avocatul său despre situația edilului

Subiectul EXTRĂDĂRII magnatului israelian Beny Steinmetz, pe agenda întâlnirii ambasadorul României în Cipru cu ministrul cipriot al Justiției

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...